|
COMENTARII
Şi nu numai. Să admitem că se închide în week-end circulaţia pe Faleza Superioară! Cine va avea de câştigat? Dacă ne luăm după viceprimarul Ciumacenco, bicicliştii şi rolerii ar fi printre primii beneficiari. În timp ce tinerii îşi vor juli coatele şi-şi vor sparge capetele într-un mediu sănătos, cine va număra însă din ce în ce mai mulţi bani? Păi, nimic mai simplu: încurajând sportul, se vor vinde din ce în ce mai multe biciclete şi ghete cu roţi. Produse în China, în fabrici controlate, se ştie, de mafia locală. Quod erat demonstrandum sau Hoper edei deixai? (Aici autorul textului face paradă cu vasta lui cultură generală, întrebându-se retoric de fapt acelaşi lucru, în latină şi greacă: ceea ce trebuia demonstrat.) Aşa-i că v-aţi prins şi voi cui serveşte iniţiativa viceprimarului?
Lucrurile sunt însă mult mai complicate de atât. Timp de două zile, nicio maşină nu va trece pe Faleza Superioară. Ceea ce înseamnă că sute de cocalari nu-şi vor mai călări bolizii prin zonă. Mii de maşini vor sta pe dreapta pentru că amatorii de Dunăre vor trebui să vină pe jos. Maşinile parcate nu doar că nu poluează, dar nici nu consumă. Adică benzinăriile vor vinde mai puţin carburant. Hoopaaa! Păi, cine are benzinării în Galaţi? Printre alţii, Patriciu (PNL) şi Durbacă (PC)! Aşa-i că v-aţi prins şi voi cui serveşte iniţiativa viceprimarului PSD?
Şi nu e doar atât. Mai mulţi oameni care să se plimbe pe Faleza Superioară înseamnă mai multe perechi de încălţări uzate. În plus, lumea slăbeşte şi trebuie să-şi ia haine de mărimi mai mici. V-aţi prins, tot din China, din fabricile controlate, se ştie, de mafia galbenă.
Adevărata intenţie este însă alta. Mişcare într-un mediu sănătos înseamnă, vrem nu vrem, că vom trăi mai mult. Deci vom plăti mai mult timp taxe şi impozite locale. Hmm, diabolic, Ciumacenco ăsta!
Cezar Amariei
|
|
|
Vreau sa fac un dus. Pot sa-l fac, in sensul ca sa il construiesc, pentru ca apa calda e doar in dorinta mea fierbinte de a fi curat si placut uscat. Uscat sunt, ca ma usuca facturile la intretinere, da’ curat nu stiu cat o sa pot ramane. Primul impuls a fost sa ii suspectez pe cei care isi modifica si modernizeaza perpetuu apartamentele din blocul in care locuiesc ca au inchis ei apa calda, dar am gandit cu pacat. “Apa calda e inchisa in tot cartierul, ba chiar si in alte cartiere”, ma anunta vecinul de la trei. “Scrie si la ziar.” Eu ii zic ca, de la Vali Sterian incoace, nu citesc ziare. Evident, este fals, pentru ca macar un singur ziar tot citesc si eu… Il intreb cand revine apa calda si imi spune, triumfator, ca peste o luna! Eu aleg sa nu il cred si ma intorc la mine in casa. Jumatatea ma intreaba ce-am aflat si eu ii spun ca apa calda va veni in treizeci de zile, nu intr-o luna, cum sustine vecinul. Ce stie el, la o adica?
Nu stiu de ce s-a oprit apa calda si nici nu ma intereseaza. Ma gandesc la faptul ca prea cautam nod in papura tarii asteia. Prea vedem numai aspectele negative. Prea... Ia sa ma gandesc la ceva pozitiv. La ceva ce merge bine in tara asta. Sa vedem: economia, nu. Ce economie?! Bun, atunci invatamantul, mandria tarii! Ma bufneste rasul. Pai... asigurarile de sanatate? Doamne fereste sa te imbolnavesti in tara asta! Atunci, poate, justitia? (Imi trebuie cinci minute sa ma opresc din ras). Fotbalul? (Alte cinci minute. Rad cu lacrimi.) Nu mai stiu la ce sa ma gandesc. De atat ras am transpirat. Imi dau hainele jos si pasesc in cada, sa fac un dus. Dau drumul la apa calda si tot ce obtin e un fas. Uitasem de nenorocita asta de apa calda ca s-a oprit asa, singurica, probabil. Ah, am gasit un lucru pozitiv: capacitatea noastra, ca popor, sa uitam si sa iertam! Da, da’ pe baza acestei capacitati a noastre, ne treziram cu fundu’ gol, in cada, stand ca prostii cu para dusului seaca, in mana.... Iulian Mardar |
|
|
Cat a fost la guvernare PNL-ul nu prea am fost un fan al liberalilor. Tariceanu a fost un premier slab in primii doi ani si decent catre finalul mandatului, insa nu a scapat de unele accese de aroganta si nici de sfatuitorii slab pregatiti care i-au spus ca introducerea taxei auto e o idee buna (in conditiile in care Tariceanu avea mari interese la un anumit importator de masini produse in Franta). Ministrul Nicolaescu mi s-a parut cel mai arogant demnitar al statului roman din perioada post-revolutionar. Cheltuielile guvernamentale facute excesiv si fara cap, doar pe considerente electorale, m-au dezgustat.
De cand au trecut in opozitie, liberalii au devenit brusc mai simpatici. Ii ajuta si criza financiara si cea economica, pentru ca se pot lauda cu realizari care nu sunt egalate de actuala coalitie de guvernamant. Si-au ales si un sef mai carismatic, care pare ca are logica si bun simt, lucruri mai rare pe la noi.
Ii apreciez insa pe liberali pentru ca s-au opus impozitului forfetar. Prin introducerea acestui impozit si prin stabilirea unui impozit foarte mare pentru veniturile mari, pedelistii si pesedistii au omorat practic cota unica. Daca de la PSD ne puteam astepta la asa ceva, pentru ca e o decizie care a fost promisa in campanie, pedelistii si-au dat tare cu tesla-n ... picioare pentru ca au lovit exact in propriul electorat.
Impozitul forfetar nu are o justificare economica reala in timp de criza. Micii afaceristi vor prefera sa dea afara un om sau sa lucreze cu angajati la negru pentru a economisi suma pe care trebuie sa o vireze statului. Daca angajatii sunt dati afara, ei trebuie sa primeasca ajutor de somaj. Unii patroni vor inchide pur si simplu afacerea si isi vor vedea de treaba. In aceste conditii, baza de impozitare nu se va largi, ci se va micsora, iar cheltuielile sociale vor creste.
De pe margine, de la galerie, liberalii fluiera si promit o campanie impotriva acestui impozit. M-as baga si eu. Adrian Jugănaru |
|
 Prima zi de Paşte. Conduc prin oraş. La semafor se face verde. Taxiul din spate claxonează nerăbdător. Nu taxiul, ci şoferul său. Taxiul ar avea bun simţ. Maşina din faţa mea porneşte. Eu merg încet. Mă enervează cei care claxonează când nu e nevoie. Dar e Paştele. Cristos a înviat! Mergem la grătar, undeva la ţară, peste Dunăre.
Ne întoarcem de la ţară. Copiii sunt obosiţi de atâta joacă, dar fericiţi. Aşteptăm să vină bacul. Pod peste Dunăre la Galaţi se va face când l-or aduce înapoi pe Apolodor din Damasc. În spate, un autoturism plin cu creaturi ciudate. Par a fi o subspecie, pentru că oameni nu pot fi, după cum se comportă. Vorbesc despre cât de mult vor mai bea şi au muzica dată la maxim. Cu berea în mână unul din ei rămâne pe capota maşinii chiar cand aceasta înaintează. Viteza e mică, dar gestul e gratuit. Şoferul vrea să mă depăşească pentru a-mi intra în faţă. Eu mă gândesc că e Paştele, nu pomană, şi nu îl las să treacă. Aş prinde bacul chiar dacă aş ajunge să intru după el, dar am luat eu mai demult hotărârea să nu-i las pe mârlani să ma calce în picioare, că se obişnuesc prost.
Am trecut. Drumul care iese în şoseaua de pe faleză este îngustat pentru că se lucrează. Vorba vine se lucrează. Un taxi (coincidenţă, de fapt şoferii de taxi sunt nişte oameni normali, nici mai buni, nici mai răi decât alţi şoferi) vine din sens opus. Chiar dacă îi fac eu loc, are coloana în faţă şi nici o şansă să treacă de ei, doar dacă îi împinge cu maşinile în superbul şanţ săpat de nemuncitorii români. Se enervează că nu poate sa treacă şi mă înjură, deşi vede că am doi copii în maşină. Zice ceva de morţii mamei mele. Vreau sa ies din maşină, să mă duc până la el şi să îi explic frumos că nu e bine să înjure, dar asta după ce îi voi fi remodelat faţa şi îl voi fi castrat, ca să nu se înmulţească golanii ca el. Îi arăt obrazul. Mă enervez, dar îmi trece... a doua zi. Fac aici o paranteză şi vă întreb pe dumneavoastră: vi se pare că o persoană care doreşte să îşi bage organul sexual în nişte morţi, e o persoană normală la cap?
Da, e frumos de Paşte. Paştele e o sărbătoare frumoasă pe care o strică cei ce o sărbătoresc. Nu toţi, evident. Nu există pădure fără uscături, aşa e. Problema noastră, a românilor, e că nu strânge nimeni uscăturile să le pună pe foc. Şi ele se înmulţesc, se înmulţesc...
Iulian Mardar    |
|
Un robot te trezeşte dimineaţa, cu o oră şi jumătate înainte să începi lucrul. Un altul îţi face cafea, altul îţi oferă mâncare. Te uiţi câteva minute la robotul care arată ştirile, apoi urci în robotul care te duce la muncă. Te întorci după nou ore în care ai avut de-a face cu tot felul de alţi roboţi. Mănânci, deschizi robotul cu emisiuni TV, te uiţi la ştiri şi la un film şi te culci. Trebuie să fii odihnit, o armată de roboţi aşteaptă şi mâine robotul din tine.
Azi am alergat 10 km (68') destul de greu, încă mai am puţină febră musculară după cursa de 18 km. Eu, omul.
Cezar Amariei |
|
 Pai cum sa nu te enervezi cand vezi ca bizonul galatean isi parcheaza masina pe locul rezervat persoanelor cu handicap? Iti vine sa le bati in geam (cu bata de baseball) si sa le spui ca e pentru cei care au handicap fizic, nu inapoiere mintala.
Pai cum sa nu te enervezi cand vezi ca bizonul deschide usor geamul masinii si arunca ambalajul de la snickers, doza goala de red bull, chistocul si pachetul de tigari sau ambalajul de la McDonalds. Ba, fraierilor, au pus astia cosuri pentru gunoi chiar si la semafoare (de exemplu, la Papadie). Cat de greu e sa pui pachetul de tigari in buzunarul portierei si sa il arunci mai tarziu la un cos? E atat de greu incat nu intra intr-un cap de bizon?
Pai cum sa nu te enervezi cand vezi ca bizonul merge doar pe banda a doua, de parca s-a nascut acolo? Bizonul veritabil nu trece pe banda intai nici cand un alt bizon, mai grabit, vine in viteza si face din spate flashuri cu efect stroboscopic. Bizonul care mai are sperante de vindecare se simte si pierde batalia, dar nu renunta la razboi: imediat dupa ce trece bizonul grabit isi reia locul pe banda a doua. Locul lui natural, de bizon semi-autentic. Multi dintre bizoni si-au luat carnetul cu multi ani in urma si le-a intrat in cap o singura chestie: trebuie sa mergi cat mai aproape de axul drumului. Daca drumul are patru benzi pe sens, e clar: trebuie sa mergi pe a patra banda. Celelalte trei sunt pentru fraieri, biciclisti si femei.
Pai cum sa nu te enervezi cand vezi ca bizonul care a plecat la cules de capsuni si s-a transformat intr-un frumos vitel vine in concediu in Romanica si isi pune iar falnica armura de bizon? In Spania respecta toate regulile de circulatie, dar acasa isi scoate parleala. Opreste unde vrea, sta cat vrea cu avariile aprinse si ii poceste mutra celui care indrazneste sa il claxoneze.
Pai cum sa nu te enervezi ca bizonul are uneori uniforma de politist? Sta ascuns la circa de politie in timp ce din fata cladirii se fura toate capacele de canalizare. Da amenzi pustilor care merg cu bicicleta pe trotuar, dar nu amendeaza bizonul care a parcat masina in parc si o spala la tasnitoare. Opreste in trafic la control doar anumite maxi-taxi-uri, cele care nu au "spate" si trebuie sa cotizeze in fiecare luna. Stationeaza cu masina dotata cu aparat radar intr-un loc cat mai ascuns, inchide aparatul de masurare a vitezei sau il obtureaza cu chipiul si prinde contravenientul din zbor, chiar daca aparatele au nevoie de aproximativ 10 secunde de functionare pentru calibrare.
Pai cum sa nu te enervezi cand vezi ca bizonii cu bani multi si influenta isi bat joc de oameni? Au grija sa nu fie controlate maxi-taxi-urile de garda financiara (evaziunea fiscala e impresionanta in domeniu, pentru ca nimeni nu da bilete), au grija ca pe anumite trasee sa nu fie introduse autobuze ("ca sa manance ceva si gura taximetristilor") si au grija sa blocheze orice tentativa de investitie care "risca" sa fie benefica pentru oras.
Adrian Jugănaru
|
|
Am găsit cum să fac economii! E soluţia perfectă pentru criză şi, ascultaţi-mă ce vă zic, dacă o aplicaţi îmi veţi fi recunoscători pe viaţă. Iată cum procedez eu: nu mai intru în magazinele în care vânzătoarele s-au purtat cu mine de parcă le eram dator. Ştiţi câte magazine au mai rămas în care vreau să intru? Le număr pe degete. Numai cele de la mâini!
Să luăm dugheana de lânga blocul meu, de exemplu. E 10 seara. Vreau sa îmi iau ceva, nu contează ce. Vânzatoarea tocmai închisese ferestruica prin care vindea. “Ei, mai face o vânzare înainte de plecare” gândesc, în naivitatea mea. Bat uşor în geam. Faţa acră de dincolo de el se uită la mine şi zice: “Ei, păi, nu se vede că am închis? E trecut de zece.” Apoi deschide ferestruica şi mă întreabă ce vreau să cumpăr. Îi răspund “De la dumneavoastră, nimic, niciodată”. Apoi plec. Mai sunt dughene în oraşul acesta...
Sunt la un supermarket. Ajung la casă. Casieriţa se ridică pe jumătate de pe scaun şi priveşte cu atenţie caruciorul gol. Îmi vine să îl iau pe sus, să îl răstorn şi, scuturăndu-l bine să urlu: “Poftim, vedeţi? Nu e nimic în el. Azi nu e ziua în care fur!” O să ajungă să verifice cărucioarele cu oglinda, pe dedesubt, ca maşinile care părăsesc curtea penitenciarului (pe asta o ştiu din filme). Nici la acel supermarket nu mă mai duc. Şi nu e singurul...
Vreau să cumpăr două bidonaşe de apă minerală plată. Vânzătoarea îmi cere, superioară, să ma hotărăsc: plată sau minerală? Ies din magazin şi mă gândesc la prostia umană, la ignoranţă, la lipsa de profesionalism a lucrătorilor din comerţul românesc şi la faptul că mai am un magazin în care nu voi mai intra. Alături e auto-servire. Iau două bidonaşe de apă minerală plată şi ma duc la casă. Pe ecranul casei de marcat apare cifra 1.20. Scot un leu şi douăzeci de bani şi dau să plec. “Doi lei patruzeci”, mă anunţă casiera. Mă uit din nou la ecran şi văd 1.20. “Păi, nu aveţi două?”, mă întreabă ea, vădit deranjată că nu îmi cer scuze pentru abominabila faptă pe care o săvârşisem, şi anume de a nu calcula în minte 2 x 1.20 (aşa cum scria pe ecran). Eu nu mă duc la magazin ca să calculez, eu mă duc să cumpăr, iar faptul că sunt forţat să fac matematică mă deranjează, ca şi tonul casierei. Îi spun (am obiceiul de a nu tăcea atunci când am ceva de spus): “Mă luaţi cumva la rost? Eu sunt clientul. Vă luaţi clienţii la rost?!” “Păi, nu, că…” Încă unul în care un voi mai intra.
Bădărănia lucrătorilor din comerţul românesc este alimentată de indiferenţa, sau de lehamitea, sau de indolenţa, sau de faptul că suntem orbi şi nu ştim mai bine de atât, sau de toate acestea la un loc, a cumpărătorului. Imaginaţi-vă că toată lumea le-ar lua la rost pe casierele sau vânzătoarele nepoliticoase şi că managerii magazinelor cu pricina ar fi asaltaţi de cumpărători gălăgioşi care să-şi ţipe indignarea la urechile lor. Ei, aş avea şi eu mai multe magazine în care să vreau să intru, nu? Dar acum nu e momentul. Aşteptaţi să treacă criza, vă rog.
Iulian Mardar |
|
|
Primul kilometru este cel mai greu. Alerg deja aproape zilnic de vreo patru săptămâni şi, aproape fără excepţie, probleme apar după 500 de metri. Încep un fel de crampe uşoare în gambe, un junghi în piept, altul în ficat şi aceeaşi întrebare sâcâitoare: de ce nu mă opresc? Nu văd că mi-e rău? După primul kilometru, corpul se obişnuieşte cu efortul şi se supune, docil, traseului pe care mi l-am propus să-l parcurg.
Deşi vremea de astăzi a fost cea mai proastă de când alerg, o lapoviţă sâcâitoare, am reuşit pentru a doua oară în acestă săptămână să termin o tură întreagă de faleză: parcul de lângă Distrigaz - bac - Elice - retur. În total, aproximativ 5,5 km, în 33 de minute. Mulţumitor, pentru un începător care a cărat tot timpul cu el 85 de kilograme.
În urmă cu un an şi ceva citeam, în Evenimentul Zilei, un prim material despre Emil Isăilă şi performanţa acestuia. În doar câteva luni, descrise pe pagina de internet a ziarului drept "Experiment Budapesta" , jurnalistul s-a transformat dintr-un obez lipit de canapea ce obosea şi să respire într-un atlet care termină cei peste 42 de km ai maratonului din capitala vecină. Când s-a apucat, avea 39 de ani, fugise toată viaţa lui de sport şi cântărea 98 de kilograme la 1,84 metri. Perfomanţa greu credibilă m-a pus pe gânduri. După mai multe încercări ratate, am decis în acestă primăvară că trebuie, la rândul meu, să încerc. Şi pentru a avea o motivaţie în plus, m-am hotărât să fac totul public.
Pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile, Isăilă a recurs la sfaturile lui Zsolt Gyöngyössy, soţul şi antrenorul Gabrielei Szabo. Eu am decis să apelez la un alt antrenor, la îndemâna tuturor: internetul. În primul rând, voi urma cele descrise de jurnalistul bucureştean pe blogul său. După cum voi citi orice mi se va părea util demersului meu: de a mă alinia pe 4 octombrie 2009 la startul maratonului de la Budapesta. Chiar dacă nu voi reuşi să-l termin, ar fi unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care mi le-aş putea face cu ocazia împlinirii a 36 de ani: să alerg pentru mine. Mai multe comentarii pe cezaramariei.blogspot.com |
|
Iertată să-mi fie lipsă din ultimele zile, fii şi fiice ale mele. Ea nu a fost voită ci s-a datorat luptei cu o boleşniţă trimisă mie de însuşi Satana, drept pedeapsă pentru munca ce muncesc la dictare divină. Am zăcut deci pe priciul meu, neavând putere să mai scrijelesc pietre pe care să le trimit călugărului programator ca să aveţi ce citi şi comenta. Mare-mi e însă bucuria să văd că bunii creştini nu se lasă şi fac front comun în fata samavolnicului drac.
Astăzi o să vă spun câteva vorbe despre orgasm. Sper să fiu coerent, căci boleşniţa încă mă încearcă. Orgasmul nu este un dar divin, aşa cum am mai pomenit. Dimpotrivă, este o nălucire a Diavolului, trimisă femeii intru smintire şi propovăduită de biblia satanica numită Cosmopolitan. Aceasta nălucire a fost vezi Doamne cercetată de pseudosavanţi (adică savanţii laici) şi i s-au dat însuşiri pe care nu le are. Aceşti pseudo savanţi susţin că una din funcţiile lui, în afară de plăcere, ar fi împingerea spermatozoizilor spre ovul intru fecundare, datorită contracţiilor musculare vaginale.
Blasfemie, vă zic, căci orice bun creştin spune că Dumnezeu însuşi dă putere spermatozoizilor, împingându-i spre ovul şi arătându-i calea dreaptă celui mai bun dintre ei. Fiice ale mele, nu va mai lăsaţi smintite de asemenea făcături păgâne, căci Biblia ne învaţă un lucru de netăgăduit. Acela că Satan va încerca veşnic să ne abată de la drumul creştinesc, incercand să ne împingă către zei falşi. Inventarea orgasmului exact asta a vrut şi char a prins la oile rătăcite ale Domnului. Căci cum altfel putem interpreta imaginea femeii în genunchi, aşteptând spermatozoizii?
Nu vă închinaţi la idoli falşi, vă zic, nu va abateţi de la dreapta credinţă. Orgasmul nu există iar unirea trupească este făcută doar pentru naştere de prunci, este o luptă contra gustării plăcerii. Căci închinarea în genunchi în fata spermatozoizilor exact asta este: o închinare intru gustarea plăcerii. Nu căutaţi plăcere, căci aceasta duce la desfrânare iar desfrânarea la pierderea intrarii în Rai.
Împreunarea trebuie să aibă loc doar în sfânta taină a căsătoriei iar căsătoria e făcută să ne ferească de arderea în Iadul veşnic şi mai ales pentru ca doi oameni să devină una după modelul Sfintei Treimi şi pentru naştere de prunci. Nu pentru plăcere, căci singurele plăceri bune sunt numai acelea care permit rugăciunea neîncetată. Noi trebuie să fim mereu în Dumnezeu prin rugăciune. Orgasmul înseamnă patimă iar patima e tocmai căutarea plăcerii care nu se poate face decât părăsind pe Dumnezeu.
Daniil Pravoslavnic |
|
 Cei care mă cunosc ştiu deja că am ceva reţineri cînd vorbesc despre biserică sau religie, biserica, din punctul meu de vedere, fiind una dintre cele mai perfide instituţii iar religia una dintre cele mai periculoase forme de credinţe şi practici privind sentimentul divin. Nu confundaţi nici biserica şi nici religia cu credinţa voastră într-o formă divină. Credinţa (după cum îi zice şi numele) te ajută să treci peste obstacole, nu biserica, nu religia. În toată viaţa mea crezul ”voi reuşi” ma ajutat să reuşesc, un sportiv care nu crede în puterile lui a pierdut meciul înainte ca acesta să înceapă. Revenind la oile noastre…
Nu stiu cîţi dintre voi aveaţi habar dar… oraşul meu are una dintre cele mai lungi faleze de-a lungul Dunării de pe tot parcursul acestui fluviu, 3,5 Km. Din păcate, oraşul meu nu a avut şi administratori care să facă din această faleză un punct de atracţie, o faleză amenajată, ea devenind în ultimii 20 de ani locul în care toate lighioanele pamîntului (şobolani, şoareci, şerpi) se puteau înmulţi în voie, copaci hidos contorsionaţi de vremuri şi timpuri cresteau într-o sălbătice naturală hidoasă, boscheţii şi bălăriile sufocau pămîntul şi nici un fir de iarbă nu vedea lumina zilei. Şi pentru că pe lîngă oraşul meu trece “doar” un fluviu singurele plante vii şi oarecum frumoase simţeau răcoarea unui strop de apă foarte rar, motiv pentru care pe toată lungimea ei, faleza arăta ca un teren sterp ce te făcea să simţi cu toată fiinţa ta sărăcia, neputinţa, mizeria, prostia, incultura acestui oraş. Şi trecură pe nesimţite 20 de ani… S-a hotărît cineva, pînă la urmă, să redea adevărata faţă acestui colţ de lume. Au trebuit cîteva luni să radă şi să tundă bălăria dar munca lor nu a fost în zadar. Astăzi îmi pot invita cu inima împlinită prietenii pe aleile pietruite sau nu ale falezei. E o mare bucurie să vezi cît de natural creşte natura dacă o ajuţi. Din nou, după atîtea decenii se pot admira în voie vechi sculpturi in metal (au apărut aici prin anii ‘70 în urma unei tabere de sculptură… cred), se poate vedea chiar şi Dunărea în toată splendoarea ei, copacii au fost toaletaţi şi aştepată căldura primăverii să ne arate bucuria lor… Dar, apropos de copaci, vedetele incontestabile ale falezei rămîn Sălciile. Chiar zilele trecute am observat că au început să înmugurească şi parcă după atîta vreme urîtă nu mi-a venit să cred. Însă un bun creştin mi-a confirmat că Salcia e verde pînă “de Florii” (sărbătoare creştină). Chiar, ştiţi ce fac creştinii cu Salcia? O vandalizează sub pretext religios, de-aici şi sentimentul meu că religia şi biserica nasc deopotrivă vandali cu acte în regulă. Să vă-ntrebaţi de ce plîng sălciile de cîte ori vedeţi un “bun” creştin cu smocul lui de salcie abia înverzită la fiecare sărbătoare a florilor…
Daniel Bogdan
http://www.pionezadintrefese.com/ |
|
Nu-mi place să mă împrumut. Când te împrumuţi, îţi simţi stomacul sătul doar atunci când ai primit banii; dar fericit eşti doar atunci când ai reuşţit să-ţi plăteşti ultima tranşă. Primul semn că te duci spre groapă e atunci când te împrumuţi nu pentru că mori de foame, ci pentru că vrei să-ţi cumperi maşină nouă, ca să fii văzut bine în gaşca la care aspiri.
Guvernul român a promis Comisiei Europene că va realiza în 2009 o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 2%, pe fondul unei inflaţii prognozate de 5%. Ăsta e motivul principal pentru care marii economişti ai ţării, cu sau fără mandat din partea Executivului, negociază cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) în prezent. Pentru că România are tupeul de a se considera egala ţărilor mai bogate din Uniunea Europeană, pentru că vrea să facă parte din zona euro cât mai curând posibil şi pentru că actuala clasă politică are de întreţinut o masă de cetăţeni care pune botu’ pe orice i se bagă sub nas, atât timp cât impresia generală e de bunăstare.
Vă amintiţi sunetul economiei româneşti duduind în 2008? Specialiştii au numit-o “supraîncălzire a economiei”. Supraîncălzirea nu a fost inventată în România, ci a fost percepută la nivel global. Perioada va fi probabil numită, în cărţile de specialitate pe care le vor toci nepoţii mei, “etapa unu” a crizei mondiale de la sfârşitul anilor 2000. Un sondaj al Institutului Naţional de Statistică (INS) arăta că în acea perioadă românii se simţeau mai sătui, în contextul în care centrele comerciale se înmulţeau ca iepurii, creditele pentru consum erau accesibile, salariile creşteau… A fost momentul în care s-a ofilit sintagma “mai bine era pe vremea lu’ Ceauşescu” şi epoca în care toţi nespălaţii cereau angajatorilor salarii de cel puţin 1.000 (o mie) de euro. A fost, într-adevăr, o perioadă de glorie a României, mai ales că poporul avea bani (de la bănci şi instituţii financiare nebancare).
Împrumutul excesiv şi mai ales permisiv reprezintă baza crizei mondiale care face în prezent prăpăd printre toţi indivizii şi toate companiile care au funcţionat de pe o zi pe alta. Unii o numesc şi “criză micro”, deşi se simte… macro. În prezent, trăim “etapa doi”: împrumutul la nivel naţional. Mai întâi, companiile au cerut ajutor de stat, iar statele au ajuns în ipostaza în care au fost cerut ajutor din partea unor instituţii precum Banca Mondială, FMI, Comisia Europeană. La nivel mondial, se caută cu disperare soluţii, pentru că o “etapă trei” nu există, în sensul că “centura de siguranţă” precum cea pe care şi-o montează România nu va mai avea ce să protejeze.
Concret, creditarea a apărut ca formă de cămătărie şi s-a axat pe foamea de bani a individului. Cea mai cunoscută formă legală a cămătăriei este sistemul bancar. O regulă de bun-simţ e aceea că nu e cazul să apelezi la cămătari decât dacă eşti într-adevăr disperat. Asta afirma şi Traian Băsescu, preşedintele României, în urmă cu o lună: “Un acord cu FMI ar trebui să fie ultima opţiune”, iar ţara ar trebui să apeleze mai întâi la Uniunea Europeană. Din păcate, Comisia Europeană impune, mai nou, afaceri doar în cârdăşie cu FMI… Între timp, preşedintele Traian Băsescu, împins de la spate de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, şi-a asumat promisiunea realizată prin proiectul bugetului pe 2009 şi a intrat în campanie electorală, obligând toată clasa politică să facă acelaşi lucru. Astfel, suntem în punctul în care România se comportă exact aşa cum nu face nimeni când nu-şi mai poate permite covrigul de dimineaţă. România apelează la cămătari. De ce? Pentru că poporul trebuie minţit. Contractarea împrumutului de la FMI calmează agenţiile de rating, împacă Uniunea Europeană, temperează previziunile sumbre legate de creşterea economică, dezgheaţă creditarea şi accesul poporului la mâncare.
Deşi toată demonstraţia mea poate părea plauzibilă, ea nu are nicio valoare, pentru că împrumuturile nu fac altceva decât să amâne impactul cu foamea. În plus, România este acum în postura unei dudui dispuse să facă orice pentru o sumă substanţială. Cum ne-o vom lua, aflăm după negocieri. Spor la numărat.
Aurelian Păun
|
|
| | << Start < Prev 1 2 Next > End >>
|
|
|
|
|
|
 Faci echipa buna cu un coleg de sex opus, dar ca de obicei, tu esti factorul pasiv, care asteapta de la celalalt, mai dinamic din fire, sa-si impuna punctul de vedere. Esti un bun executant, foarte muncitor si implicat in activitatea asumata, totul e sa ti se spuna ce sa faci, pentru ca iti lipseste initiativa. Ai noroc de prezenta colegului tau care vine cu idee, pe care tu o vei pune in practica extrem de usor si de eficient. Va completati perfect, ca intr-un tandem bine inchegat.
 Seful sta cu ochii pe tine, deci nu-ti poti permite nicio clipa de repaus. Ai mult de lucru, agenda e arhiplina de sarcini in asteptare, dar pe langa teama de a nu fi criticat de superiori, esti cuprins si de un chef marit de lucru, ca atare rezultatele spre care te indrepti vor fi promitatoare. Cand esti motivat, dar si obligat sa iti vezi serios de treaba, esti extrem de eficient si multumesti pe toata lumea, dar ceva trebuie sa te atraga spre tinta propusa. Fara un motiv, nu te apuci de treaba.
 Ti se pare ca toate ghinioanele s-au adunat azi in calea ta, ca un facut... Uneori o problema nu vine singura, ci insotita de o intreaga serie de probe de incercare, asa cum se intampla si acum, cand treci dintr-o belea in alta... Nu te speria, sunt situatii inerente in viata oricui, pentru ca un gand negativ, odata emis, genereaza o adevarata furtuna de situatii nedorite. Daca macar una dintre ele ar putea fi echilibrata la timp, si celelalte ar reveni rapid la normal, deci nu turna gaz pe foc!
 Viata de familie este caracterizata de un schimb reciproc si intens de gesturi de afectiune, de sentimente materne si ocrotitoare, si cand sunteti cu totii impreuna va simtiti foarte fericiti. Asezati in prim plan copiii si nevoile casnice, asumandu-ti foarte serios sarcinile care iti revin ca membru al acestei familii. Atmosfera care va leaga este tandra, senzuala, pentru ca dragostea este foarte puternica, exprimata in gesturi vizibile de amor.
Meteo - Galati
|
Galati, Romania
|
|
|
|
Temperatura:
|
16C
|
|
Temperatura Resimtita:
|
16C
|
|
Umiditate:
|
97%
|
|
|
Viteza Vantului:
|
11 km/h
|
|
Direct.:
|
60
|
|
Barometru.:
|
1012.5 mb
|
|
ENE
|
|
Detalii
|
Oferit de:
|
|
|
|
|
Daca dragostea este sub asteptari, intotdeauna primesti ceva in compensatie. O criza emotionala sau o dezamagire sentimentala pot disparea ca prin minune daca apelezi la terapia prin shopping. Fie ca ai sau nu bani in exces, iesi la cumparaturi si, pana te intorci 
Uneori trebuie sa iti iei adio de la locuri, persoane sau lucruri de care esti puternic atasat emotional. Asa se intampla si acum, de parca a venit vremea sa pleci din locul in care ai petrecut o vacanta superba sau sa conduci pe cineva drag la avion, fara a va mai vedea de acum incolo luni de zile. Vei duce dorul acestor momente superbe, dar au ramas amintiri pe care le vei readuce mereu in prim plan cu placere, pentru ca sunt senzatii unice, pe care nu vrei sa le pierzi.
Nu stii ce sa alegi: sa ramai inca atasat de trecut, de un eveniment care mai are inca o semnificatie speciala pentru tine, sau sa incepi ceva nou, mai bun ca ceea ce tocmai ai atins? Esti undeva la mijloc intre trecut si viitor, dar ambele directii sunt la fel de atractive, de aici si greutatea de a te decide pentru o singura cale. Poate poti prelua ceva din bucuria din trecut pentru a cladi, pe ea, ceva si mai bun, inainte.
Esti emotiv in fata unui moment decisiv pentru cariera ta si e normal, ca, intr-o situatie cu asemenea impact emotional, sa nu fii foarte sigur pe tine, chiar daca te-ai pregatit suficient de bine pentru marea confruntare. Atitudinea sefilor sau tensiunea care pluteste in aer te intimideaza, de aceea exista riscul sa nu arati tot ce poti si sa clachezi in cel mai nepotrivit moment. Concentreaza-te, aduna-ti fortele, pentru ca este foarte important sa te exprimi liber, depasind blocajele de comunicare.
Incepi o activitate noua pe care reusesti sa o construiesti pas cu pas, in deplin echilibru. Nu vrei sa dai nimic peste cap, ci urmezi intocmai regulile impuse, ca sa nu gresesti nimic, ce te-ar putea opri din avant. Se stie ca esti genul de om care respecta intocmai legile si conditiile impuse de altii, iar acum, urmand calea trasata, vei reusi sa duci totul la capat cu succes. Vei fi mandru de rezultate daca nu te abati de la aceasta cale.
Esti tinut pe loc de rezervele celor care iti sunt alaturi. Daca ei iti vorbesc numai de rele, daca vad in jur numai piedici si probleme, e normal sa fii si tu influentat negativ si sa-ti pierzi interesul sa duci mai departe ce ai inceput. Daca ai primi macar un stimulent din afara, de care sa te agati, altfel ar sta lucrurile, or, asa, n-ai nici un chef sa incerci. Lasi lucrurile sa se opreasca de la sine, pentru ca orice foc neintretinut... se stinge.
Atmosfera din mediul in care te afli si tu se anima, dar adeseori tinde spre dispute inutile. Te certi cu familia sau cu colegii de la te miri ce, fara sa aduci argumente logice care sa-ti sustina punctul de vedere. Noroc ca ceilalti sunt suficient de toleranti ca sa te asculte, fara a riposta, lasandu-ti senzatia ca ai avut ultimul cuvant. Trebuie sa fii atent la tonul pe care-l folosesti in discutii, oriunde te-ai afla, pentru ca ai tendinta de a fi cinic si rautacios.
