Primii infractori electorali adusi in fata instantei PDF Print E-mail
DuminicĂ, 07 Martie 2010
 Premieră în justiţia gălăţeană! A fost trimis în judecată primul dosar privind infracţiuni electorale. Cazul sesizat organelor de anchetă în timpul alegerilor prezidenţiale de anul trecut a fost instrumentat şi soluţionat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

În dosarul trimis la instanţă de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi sînt inculpate trei persoane din satul Toflea, comuna Brăhăşeşti, acuzate de vot multiplu la scrutinul prezidenţial din 2009. Potrivit rechizitoriului, cei trei inculpaţi se fac vinovaţi de faptul că au votat de mai multe ori, în două localităţi diferite. Odată la Toflea, în localitatea de domiciliu, şi mai apoi la Gohor, în comuna vecină, unde şi-au exprimat din nou opţiunea electorală la secţia specială din localitate.

Acolo, acuzaţii au completat declaraţii pe propria răspundere, prin care dădeau asigurări că nu au mai votat în altă parte, şi s-au înscris pe listele speciale de votare, pe care şi-au pus şi semnătura. Cei trei inculpaţi acuzaţi de vot multiplu riscă până la 7 ani de închisoare. La alegerile prezidenţiale de anul trecut, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a primit 140 de plângeri penale privind fraude electorale. 72 dintre acestea au fost soluţionate deja, rezoluţia procurorilor fiind de neîncepere a urmăririi penale. Restul de dosare este încă în lucru la Parchet.
Emanuela Turcu
Last Updated ( DuminicĂ, 07 Martie 2010 )
 
< Prev   Next >

Filmul Zilei 
Blestemul taximetristului

 
Imaginea „http://actiunea.net/images/banners/alphabank.gif” nu poate fi afișată deoarece conține erori.

Gemeni

 Seful sta cu ochii pe tine, deci nu-ti poti permite nicio clipa de repaus. Ai mult de lucru

, agenda e arhiplina de sarcini in asteptare, dar pe langa teama de a nu fi criticat de superiori, esti cuprins si de un chef marit de lucru, ca atare rezultatele spre care te indrepti vor fi promitatoare. Cand esti motivat, dar si obligat sa iti vezi serios de treaba, esti extrem de eficient si multumesti pe toata lumea, dar ceva trebuie sa te atraga spre tinta propusa. Fara un motiv, nu te apuci de treaba.

Capricorn

 Viata

de familie este caracterizata de un schimb reciproc si intens de gesturi de afectiune, de sentimente materne si ocrotitoare, si cand sunteti cu totii impreuna va simtiti foarte fericiti. Asezati in prim plan copiii
si nevoile casnice, asumandu-ti foarte serios sarcinile care iti revin ca membru al acestei familii. Atmosfera care va leaga este tandra, senzuala, pentru ca dragostea este foarte puternica, exprimata in gesturi vizibile de amor.

Meteo - Galati

Galati, Romania
Temperatura: 16C
Temperatura Resimtita: 16C
Umiditate: 97%
Viteza Vantului: 11 km/h
Direct.: 60
Barometru.: 1012.5 mb
ENE
Detalii
Oferit de: 

Stirea cititorului

 Dacă ai o problemă care merită să fie prezentată opiniei publice, ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun, sau dacă pur şi simplu crezi că ai ceva interesant de spus ştirea ta poate apărea aici. Trimite-ne filme sau fotografii cu momentele surprinse de tine pe adresa This e-mail address is being protected from spam bots, you need JavaScript enabled to view it
 
ziare