|
De profesie: purtator de cruce |
|
|
|
|
Marţi, 24 Februarie 2009 |
Nu voi vorbi despre înclinaţia românului de a se resemna şi de a se mulţumi „cu ceea ce are” (cum zis-a Slavici, de n-ar mai fi zis!) pentru că m-aş repeta. Voi vorbi despre purtătorii de cruce de profesie, şi anume cadrele didactice, pe care le voi numi aici, ca într-un contract de muncă mai mult sau mai puţin colectiv, învăţători.
He who cannot do, teaches. He who cannot teach, teaches P.E., zice o înţeleaptă vorbă din bătrânii americanilor, încă tineri, istoriceşte vorbind. La traducere, ca şi în original, reiese lipsa de respect faţă de învăţător: Cel ce nu poate sa facă, îi învaţă pe alţii. Cei ce nu pot să-i înveţe pe alţii, predau educaţia fizică. E clar: învăţătorul văzut ca impotent sau chiar mai rău. Care e situaţia la noi, în ţărişoara aflată la cheremul analfabeţilor miliardari? Păi, cam tot aia, iar acest lucru îl ştiu pentru că mi-am petrecut viaţa întreagă prin şcoli, ca elev, ca student, ca profesor... Adică învăţător, pentru că încerc să îi învăţ pe alţii. Am discutat amical cu mulţi elevi de liceu (ei sunt mai revoltaţi, fireşte) care mi-au spus fără ocolişuri că „profii” lor sunt „nebuni, plicticoşi, fără chef de muncă şi cam în urmă cu materia” , oricare ar fi aceea, chiar şi cea cenuşie. Eu, fiind de partea cealaltă, încerc să le explic faptul că învăţătorul este cel care îţi arată calea spre înainte, nu cel care îţi dă teme „numa’ aşea, de-a dracu’, ca să nu mai ai tu timp să stai cu pretenarii pe mess”. Învăţătorul este cel care îţi arată calea dreaptă, calea mai greu de urmat pentru că ea înseamnă constrângerea unor libertăţi, înseamnă sacrificii, înseamnă... Şi atunci m-a izbit adevărul, mai dureros decât un Polidin făcut la 12 noaptea. Atunci am privit adevărul în ochi, şi el nici măcar nu a clipit...
...Am fost mulţi ani profesor pe undeva prin Asia de Sud-Est, pe unde Confucius, învăţatorul acelei parţi de lume, are încă mare trecere, ca şi învăţătorii actuali, aflaţi în plină activitate. În lumea aceea mi se deschideau multe uşi numai pentru că eram şi eu un învăţător. În lumea aceea nu mai spun care era salariul, că nu vreau sa şochez. În lumea aceea elevii îşi îmbraţişau la propriu învăţatorii (termenul învăţător este generic, el referindu-se şi la femei), iar părinţii copiilor îi educau pe aceştia să-şi respecte învăţătorii. În lumea aceea cumpătarea, grija faţă de cel de lângă tine, mâna de ajutor întinsă necondiţionat nu se predică pe nicăieri, dar se practică. În lumea aceea, spre deosebire de o altă lume, ÎNVĂŢĂTORUL nu a purtat niciodată vreo cruce pe care mai apoi să fie răstignit, drept pedeapsă că predicase toate cele de mai sus, pe vreo Golgotă. Iulian Mardar
|
|
Last Updated ( Marţi, 24 Februarie 2009 )
|
|